De ce imi place luni dimineata?

Cand mi-am dat seama ca nu am timp de nimic, pentru ca nu mai stiam cum sa-mi aranjez viata, am descoperit trezitul devreme.

Am renuntat sa mai aman ceasul, din 5 in 5 minute cate 45 minute in fiecare zi, si l-am pus sa sune de la 7 ca in fiecare zi, la 6. Si m-am trezit bine. De necrezut. Si de atunci tot asta fac.

Asadar am castigat o ora pentru viata mea, in care sa imi beau cafeaua sa citesc sau uneori sa scriu. Si uneori doar pentru a face curat prin casa, sau pe afara de cand s-a facut vremea mai frumoasa.

Dimineata e liniste si aerul e proaspat, la fel ca si mintea mea.

Pe ai mei ii trezesc tot la 7, cand micul dejun este aproape gata.

Astazi, iata din nou o zi de luni… normala, eu am pregatit omleta si Maria, ca oricare alta fetita de 5 ani, a pus masa: si farfuriile, si servetelele, si furculitele. Apoi l-a anuntat fericita pe Mihai “Tati vino sa vezi, am aranjat masa mai frumos decat la restaurant!”. A venit tati, a apreciat lucrarea si am stat apoi impreuna la masa, fiind datori fata de masa aranjata frumos sa si mancam frumos cu totii. Si ia-ta ca ne-am inceput bine si ziua si saptamana.

Doua lucruri sunt importante pentru mine astazi:

–          Sa am acest timp al meu dimineata, si timpul nostru impreuna, linistiti, nu tot timpul pe fuga,

–          Sa ii ofer Mariei ocazii sa participe la viata familiei noastre si sa creasca impreuna cu noi, nu pe langa noi.

Este atat de usor sa ii dau ceva de facut ca sa nu ma incurce in treburi si sa ii tai sansele la participare incat mi se face pielea de gaina. Sigur eu pot sa fac lucrurile mai rapid si mai bine decat ea, si mai ales pot sa-i dau un timp in plus la desene, dar cand compar bucuria ei de a face si de a fi apreciata si timpul petrecut impreuna, cu agitatia mea de a face si totul si perfect, ramane sa aleg prima varianta.