Jocul simbolic la copiii cu autism

Scenariul jocului ‘De-a doctorul’

Un scenariu implica atat actiuni, cat si dialoguri, si la inceput se defasoara ca intr-o piesa de teatru, mereu in acelas fel, cu aceleasi personaje, actiuni si dialoguri, motiv pentru care este important ca toti cei care se joaca cu copilul sa cunoasca scenariul. Cand se generalizeaza jocul, fiecare desigur poate sa improvizeze cum ii place.

Pentru a putea pune in actiune aceste jocuri avem nevoie de recuzita:

Set de doctor (halat, boneta, stetoscop, pastile de jucarie, retetar + pix, seringa, sirop, medicamente, etc)

Pacientul vine la doctor si bate la usa:

Doctor: Intra!
Pacient: Buna ziua
Doctor: Buna ziua. Cum va numiti?
Pacient: Andrei.
Doctor: Cati ani ai, Andrei?
Pacient: 5 ani
Doctor: Ce te doare?
Pacient: Ma doare x!
Doctor: sa te consult. Pacientul este consultat cu stetoscopul.
Pacient:
Doctor: Deschide gura sa vedem daca ai rosu in gat.
Pacient: deschide gura.
Doctor: Ai rosu in gat. Trebuie sa iei pastila asta. Ii da pacientului o pastila imaginara sau o bomboana, si un pahar cu apa imaginar.
Pacient: deja ma simt mai bine.
Doctor: Trebuie sa-ti scriu o reteta. Doctorul scrie reteta si o da pacientului.
Pacient: Va multumesc! La revedere.
Doctor: La revedere.

Pe rand, copilul si adultul vor fi costumati in doctor si vor intrepreta ambele roluri.  Scenariul poate fi scurtat sau completat in functie de posibilitatile copilului. Copilului I se mai poate face o injectie, sau poate fi intins pe canapea pentru consult la burtica, sau I se poate face masaj. Poate sa-l doara capul, un dintisor, un picior sau o mana etc.
Copilul poate veni si cu o papusa la doctor, pe care o doare ceva. Si atunci va vorbi in numele papusii. Acest joc poate fi jucat de 2 copii, sau de mai multi, unde pe rand pot fi si pacienti si doctori.

In acest joc se poate face si o generalizare a multor programe din terapie: instructiuni, imitare, intrebari sociale, pretend to be…, functionalitate a obiectelor, partile corpului etc.

Acest joc mai are un rol important, are rolul de a imbunatati abilitatile socale ale copiilor, imaginatia si creativitatea, dar are si rorlul de a-l pregati pe copil pentru vizitele reale la medic, unde medicul ii face bine pe copii, si nu este un personaj negativ, inspaimantator. Recomandam chiar, sa faceti acest tip de joc inaintea vizitelor la doctor.
Distractie placuta si succes!

Semne si caracteristici in autism

La nastere, copilul este aparent normal, fara anomalii fizice sau neurologice. Debutul acestei tulburari se instaleaza inaintea varstei de 2-3 ani, dar se poate depista chiar in primul an de viata. In mod normal, la 3–4 saptamani se manifesta zambetul ca mod de  comunicare non-verbala, iar debutul acesta de comunicare ar trebui sa duca la o adevarata explozie de reactii care sa mareasca comunicarea copilului cu cei din jur si mai ales cu mama, fapt care in mod normal la copilul cu debut precoce de autism nu se intampla.

Daca debutul autismului este precoce – in primul an de viata, se remarca:
– lipsa miscarilor anticipatorii atunci cand sunt luati in brate;
– lipsa zambetului ca raspuns la zambetul mamei;
– apatia si dezinteresul pentru ceea ce-i inconjoara;
– manipularea neadecvata a obiectelor si interesul obsedant pentru obiecte nepotrivite varstei;
– nu-si orienteaza atentia catre stimuli sociali;
– nu intra intr-o rutina de comunicare cu ceilalti;

La copilul cu autism dificultatile in comunicare se refera si la faptul ca adesea nu isi intinde mainile si corpul pentru a fi luat in brate, nu prezinta forme variate de mimica pentru a exprima discomfortul (cand copilul este ud, murdar sau cand ii este foame), nu se agata de mama pentru a fi luat in brate, nu atrage atentia pentru a fi bagat in seama si a stabili comunicarea, cererea, supararea, imbufnarea, oftatul, tipatul, rasul.

Caracteristic copiilor cu autism este faptul ca contactul vizual este slab sau lipseste.

O alta trasatura importanta este tulburarea limbajului verbal. Comunicarea se realizeaza prin vorbire si prin reactii nonverbale care includ gestica, mimica, postura. Copilul autist nu-si foloseste insa vocea pentru a atrage atentia, este un copil „cuminte” care nu isi foloseste limbajul cu sens de comunicare. Poate repeta o serie de cuvinte un timp indelungat ori sa emita sunete (ne)articulate fara sens, si au mari dificultati in a folosi cuvintele pentru a exprima o cerere, un sentiment. Adesea nu indeplinesc cerintele, nici pe cele mai simple daca “nu au chef”, invatarea devenind greoaie pentru ca nu accepta sa li se explice lucruri, si nu demonstreaza ceea ce stiu.

Fata de persoanle din jur copilul autism poate sa manifeste un dezinteres total, fiind uneori atras totusi de vestimentatia sau unele trasaturi ale persoanelor cu care intra in contact. In relatiile sociale se manifesta esecul de a stabili contacte sanatoase cu anturajul. Poate manifesta un interes deosebit fata de anumite obiecte, fara insa a le utiliza cu sensul lor adecvat, ci doar pentru a le agita, scutura, invarti etc.

Copilul cu autism prezinta discontinuitati in dezvoltare, de exemplu poate poate invata poezii de zeci de strofe, dar nu-si poate insusi formulele de politete. Dificultatile perceptuale pot lua forme dintre cele mai variate, in sensul ca de exemplu nu reactioneaza la un zgomot puternic, strident dar pot deveni agresivi la caderea unui creion pe parchet.

Prefera activitatile repetitive: deschiderea si inchiderea usilor, lovirea sau zgarierea unei jucarii, aprinderea si stingerea luminii, ritualizarea activitatilor zilnice. Cu obiectele din jur sau jucariile pot avea miscari neadecvate, le invart, le insira, le baga in gura, le studiaza indelung.

Jocul de asemea este marcat de caracterul repetitiv, copilul folosind in joc obiecte putin complicate ca: sfoara, nisipul, apa, hartia, butoanele. Jocul colectiv este evitat si ii lipseste caracterul imaginativ si creativ.

Uneori pot aparea probleme ale somnului sau probleme de alimentatie (copilul sta treaz mare parte din noapte, nu mananca independent folosind tacamuri, si evita marea majoritate a alimentelor, acceptand doar o varietate restransa de alimente).

http://autismro.wordpress.com/2007/09/27/semne-caracteristici-si-trasaturi-in-autism/

Top 10 al celor mai populare jocuri simbolice

Vara este pentru joaca!

Copilul cu autism de regula nu invata sa se joace spontan, uneori nu intelege sensul jucariilor si deci, nici nu le prefera in jocul lor.

Pentru a atinge acest obiectiv, acela de a invata sa se joace si sa se bucure de joc, de obicei copilul invata in terapie sa imite actiuni, cu si fara obiecte, intai actiuni simple apoi inlantuite. Apoi invata sa ofere jucarii altor persoane, sa accepte obiecte oferite de altii, invata sa-si astepte randul, sa raspunda la dialoguri simple.

In acelasi timp se lucreaza la dezvoltarea limbajului, de la sunete, silabe, cuvinte, catre propozitii complete si fraze.

Daca este nevoie ii invatam pe copii sa se prefaca: in animalute, ca mananca, bea, se spala, conduc masina, ca vorbesc la telefon etc. Cand copilul a invatat aceste lucruri este timpul sa-l invatam jocuri mai avansate cu scenarii, de genul jocului de-a doctorul, de-a chelnerul, de-a bucatarul etc. Un scenariu implica atat actiuni, cat si dialoguri, si la inceput se defasoara ca intr-o piesa de teatru, mereu in acelas fel, cu aceleasi actiuni si dialoguri, motiv pentru care este important ca toti cei care se joaca cu copilul sa cunoasca scenariul. Cand se generalizeaza jocul, fiecare desigur poate sa improvizeze cum ii place.

Pentru a putea pune in actiune aceste jocuri avem nevoie de recuzita:

Set de bucatarie (aragaz, frigider, tigai, oale, fructe, legume, tacamuri, alte ustensile de bucatarie)

Set de doctor (halat, stetoscop, pastile de jucarie, retetar + pix, seringa, sirop, etc)

Set veterinar (halat, animale, stetoscop, apa, mancare etc)

Set de pompier (masina de pompier, costum, furtun, apa, casca, pistoale cu apa, etc)

Set de frizer (pieptan, perie, oglinda, manta, feon, accesorii pentru par , foarfeca – optional etc)

Set artist (microfon, bilete de spectacol, carnetel autografe etc)

Set aniversare/ petrecere (tort, coifuri, cadouri, confetti, tacamuri, pahare, muzica, felicitari – de confectionat pe loc, etc)

Set camping (un cearceaf mare cat un cort, lanterna, ghiozdan cu obiecte pentru picnic, saltea, gratar de jucarie etc)

Set bal mascat (masti, esarfe, costume, muzica, confetti, o tema etc)

Set pirati (sabii, pistoale (eventual cu apa) veste, bandane, uniforme, acoarele pentru pictat pe fata)

Distractie placuta!

Luca – micul paleontolog

Scrisoare despre Luca

(cu suflet, nu profesionala, pentru ca AITA pune suflet)

            Am ajuns la AITA la sfarsitul lui 2009, ca trasniti de fulger, cand Luca avea 2 ani si jumatate. Am depistat destul de devreme semne si semnale, insa nu eram suficient de informati incat sa actionam si mai devreme. Am facut-o dupa ce pediatra noastra ne-a atras atentia ca ar fi bine sa facem un consult psihiatric, iar suspiciunea a fost TSA.

“Ieri” intuiam ca “ceva nu e in regula”, simteam ca nu putem fata situatiilor in care Luca nu se comporta ca orice copil tipic, eram speriati si neincrezatori in felul in care gestionam greutatea de a comunica natural cu el, intarzierea in limbaj, ecolalia, comportamentele repetitive, plansul si furia necontrolabile, opozitionismul, imposibilitatea de “a sta locului”… Si cate am mai uitat! Nu, nu din neglijenta, ci pentru ca ASTAZI am depasit cele mai multe dintre ele, asa ca le-am ingropat. Le-am uitat pentru ca mai avem multe de facut, le-am uitat si am “reinviat” cu echipa.

Am trecut prin furcile caudine inerente: negare, furie, disperare, lipsa fortei si convingerii de a actiona. Cred intr-o masura destul de mare in destin, iar prima cautare de solutii ne-a scos in cale Centrul, unde am si sunat pentru a obtine o sedinta de evaluare. Speriati, cu temeri cat casa, dar cu speranta infinit maimare, am ajuns la sediul din Titus, iar lucrurile au inceput sa se aseze. Cu rabdare, profesionalism si, foarte important pentru un parinte de copil cu autism, cu grija pentru intreaga familie si evolutia ei, am pornit pe un drum cu sprijin.

Am inceput terapia imediat, insa “nu ne-am dat de trei ori peste cap” si am pornit la lupta, ci am avut chiar noi, parintii, nevoie de incurajare ca sa ne mobilizam, sa gandim constructiv, sa cautam resurse de a continua. Iar cand rezultatele au inceput sa apara (spre norocul nostru, repede si constant, dar nu fara regrese sau “piedici”), am simtit ca drumul este cel bun. Initial, din varii motive, dar in special pentru ca resursele materiale necesare sunt mari, Luca facea terapie ABA de doua ori pe saptamana, cate o ora, apoi doua… cu minunatii terapeuti , sub indrumarea Danei M. Am inceput apoi un program de patru ore pe zi, terapie unu la unu, logopedie si grup de socializare, timp de aproape un an. Acum, la patru ani si jumatate, Luca merge de doua ori pe saptamana cate doua ore la “scoala Danei”, asa a botezat-o el, iar acest Centru este singurul loc in care vine cu o placere nemaipomenita, desi aici i se cere contant “sa faca lucruri”, este pus serios la treaba.

Astazi mergem la gradinita cu shadow, astazi suntem increzatori si stim cu certitudine ca mai e de luptat, ca nu e usor, insa avem ajutor de nepretuit – Multumim!  si nu numai ca vom reusi ca Luca sa fie integrat social ci si sa isi atinga potentialul maxim, fiind, in acelasi timp, puternic si fericit, ca sa rezumam ce ne dorim pentru copilul nostru. Astazi, familia noastra a invatat, cu mic cu mare, cum sa lucram impreuna sa facilitam evolutia lui Luca, cum sa-l ajutam. Astazi stim ca nicio incercare nu e de netrecut, astazi avem AITA, avem experienta Atelierului pentru parinti, avem toate armele ca sa ne atingem telul.

Astazi am invatat sa ne concentram fortele, sa avem grija si de noi, ca oameni, ca parinti, sa colaboram si sa actionam eficient in interesul copilului, sa intelegem cu adevarat ce inseamna toleranta si nediscriminare, iar lista e lunga. Mecanismul a functionat multumita unei profesioniste determinate si cu suflet, care a construit o echipa, i-a primit cu drag pe parinti si copii in ea, a vegheat si a imbunatatit constant lucrurile, a fost neobosita si a carei filosofie este sa miste muntii. Putin cate putin, piatra cu piatra, reuseste!

Iar echipa de astazi functioneaza impecabil, inca un motiv pentru a spune, din nou: Multumim! Multumim Cami, Dana, Dana mare, Diana, Andreea, Ana, Cristina si ceilalti! Multumim petru ca ne-ati ajutat sa construim societatea la scara micro, ca sa generalizam apoi, pentru ca si Luca este, fiind om, un “animal social”.

Iustin

Sunt M., mama lui Iustin… La varsta de un an si jumatate am inceput sa am anumite suspiciuni legate de comportamentul baietelului meu. Nu faptul ca nu vorbea ma ingrijora ci faptul ca nu era interesat de acest aspect. Pe langa aceasta, avea stereotipii, fixuri, nu raspundea la nume. Eu am banuit ca ar fi vorba de autism dar in urma unui consult de specialitate efectuat de doamna doctor Sanda Magureanu ni s-a comunicat ca nu este autist dar este probabil sa fie vorba de ADHD. Din pacate, m-am linistit si pana la 4 ani nu am mai intreprins nimic cu toate ca nu imi place cum evolua din punct de vedere al vocabularului ca si al fixurilor si stereotipiilor precum si al comunicarii non verbale si a socializarii.

La 4 ani, in urma unui alt control neuropsihiatric ni s-a spus acelasi lucru, ca este posibil sa fie ADHD. Desi am avut dubii legate de diagnostic nu numai din cauza ca Iustin nu este hiperkinetic dar si din cauza ca un copil care sufera de ADHD nu prezinta dificultati legate de socializare si comunicare ca Iustin, am fost foarte multumita ca mi s-a indicat un centru unde putem sa facem terapie si anume AITA.

Am inceput terapia cand Iusti implinea 4 ani. La acel moment, facea propozitii de 2 cuvinte si foarte foarte rar de 3 cuvinte. Stia toate literele, cifrele, toate reclamele TV. Nu reuseam sa ii captam atentia dar raspundea la nume. Nu vorbea cu nimeni din afara familiei si nu stia/nu voia sa se joace nici singur dar nici cu altcineva. Nu pronunta corect sunetele s, j, ş, ţ, ce, ci, ge, gi, l, r, nu punea intrebari. Avea inca stereotipii verbale si fixuri legate de anumite fapte/obiecte (la acel moment era fixat pe lifturi si cand plecam undeva ne indica fiecare bloc care are sau nu lift, voia sa se plimbe cu lifturi iar daca mergeam undeva si exista lift nu mai reuseam sa il facem sa plece de langa acesta). La acea data inca nu renuntasem la pampers si am ramas surprinsa la prima sedinta cand mi s-a spus cum sa procedez in legatura cu acest aspect.

Dupa primele 2 luni am remarcat un progres fantastic in ceea ce priveste atentia copilului. Ni se spusese ca pe acest aspect se va insista la inceput pentru a putea lucra restul problemelor dar nu ne asteptam la asa rezultate.

Astazi, dupa 2 ani de terapie, evolutia este fantastica. Iustin face fraze, pronunta corect majoritatea sunetelor (mai avem de lucrat la r), pune intrebari, se joaca atat singur cat si cu alte persoane, initiaza conversatia, are imaginatie (foarte important acest aspect atat de neluat in seama). Nu mai are stereotipii si nici fixuri. Inca nu vorbeste spontan cu copiii decat foarte foarte rar, dar am incredere ca si acest aspect se va remedia. Mentionez ca nu vorbeste cu copiii dar se joaca cu acestia, le cauta compania, lucru pe care acum 2 ani nu-l facea.

Sunt convinsa ca fara terapie nu am fi obtinut rezultatele acestea. Nu numai ca au lucrat intens cu Iustin dar ne-au dat sfaturi cum sa procedam noi, parintii, acasa, in diverse situatii si ne-au dat “teme”, ne-au indicat carti pe care sa lucram, in concluzie, au facut tot ce se poate ca Iustin sa fie un baietel normal.

Cred ca terapia a functionat datorita seriozitatii terapeutilor, inetersului acordat fiecarui caz in parte, individualizarea programului de terapie pentru fiecare copil (acest aspect mi s-a parut foarte important) precum si sfaturilor pe care ni le-au dat noua, parintilor pentru a ne comporta intr-un mod unitar atat acasa cat si la terapie.

Le multumim si le dorim la cat mai multe rezultate bune!