Generalizarea

Sau raspunsul la intrebarea: “Copilul meu a invatat sa arate rosu. De ce nu se trece mai departe?”

Stokes and Baer (1977) defineau generalizarea comportamentelor astfel: aparitia unui comportament relevant in conditii diferite, non-training .

Startegii si tactici care promoveaza generalizarea:

Predarea intregii palete de raspunsuri si stimuli relevanti intr-o mare varietate de conditii – una dintre marile greseli pe care terapeutii o fac, este aceea ca predau un stimul semnificativ si apoi se asteapta ca elevul sa generalizeze plecand de la acel unic exemplu.
Comportamentele cele mai importante  in viata elevului trebie sa fie demonstrate  in diferite moduri intr-o varietate mare de conditii.

– Predarea stimulilor intr-un numar suficient de exemple: (invatatul cititului – invatarea citirii unui numar cat mai mare de cuvinte, de diferite forme, fonturi, culori, dimensiuni, in diferite carti, caiete, reviste, pe laptopuri, indicatoare, reclame etc)
Ca regula generala: cu cat mai multe exemple de stimuli foloseste profesorul, cu atat este mai probabil ca elevul sa raspunda corect in situatii noi, neinvatate anterior in terapie.

– Predarea raspunsurilor intr-un numar suficient de exemple. (invatarea elevului sa raspunda la intrebarea sociala “ce faci?” – in diferite forme, cu actiunea din momentul respective: stau, mananc, ma joc cu…, fac pipi, ma imbrac, desenez, sar pe trambulina, ma uit pe fereastra )
Ca regula generala: cu cat mai multe exemple foloseste profesorul, cu atat este mai probabil ca elevul sa raspunda corect in situatii noi, neinvatate anterior in terapie.

– General case analysis – este o metoda sistematica de selectare a exemplelor predate care sa reprezinte intraga paleta a variatiilor stimulilor si raspunsurilor necesare pentru generalizare.
ex: tonomatele de pe strada, care au diferite butoane, in diferite pozitii, cu diferite indicatii si ne dau diferite lucruri, contra unor diferite sume de bani – oricare ar fi tonomatul, elevul sa stie sa urmareasca indicatiile si  sa-si procure ce are nevoie.

– Program common stimuli – se refera la includerea unor trasaturi tipice ale cadrului generalizarii in cadrul instructional. Se foloseste des in multe domenii de catre antrenori, profesori de muzica, profesori de teatru – unde profesorii includ in situatia de invatare diverse semne, sunete, materiale, manechine sau papusi, pentru a imita “lumea reala”.
Aceasta tehnica a fost folosita si descrisa si de catre  Van den Pol si colegii sai (1981) pentru a invata 3 copii cu dizabilitati cum sa ceara la fast food mancarea si cum sa manance frumos. Ei au folosit obiecte si poze de la Mc  si au simulat un restaurant in clasa lor, care arata cat se poate de real.

– Teach loosely : se refera la varierea random a aspectelor non-critice ale cadrului instructional in sesiunile de invatare, avand un mare avantaj:
– reduce probabilitatea ca un singur stimul sau un grup mic de stimuli non-critici sa exercite control exclusiv  asupra unui target behavior.
Baer (1999) descrie o serie de recomandari pentru ca aceasta tehnica sa fie cat mai eficienta:

• Sa se foloseasca cel putin 2 terapeuti, recomandabil  mai multi;
• Invatarea sa se faca in 2, 3 locuri diferite;
• Predarea sa se faca din pozitii diferie;
• Sa se foloseasca un ton si un volum variat al vocii;
• Sa se varieze cuvintele (instructiunile) oferite;
• Stimuli sa fie prezentati din unghiuri diferite, cu o mana sau cu cealalta in ordine sau in “dezordine”;
• Sa existe unele persoane prezente uneori, ca si distractori;
• Sa se varieze recompensele;
• Invatarea sa se faca uneori in conditii de zgomot, galagie;
• In orice locatie, din cand in cand sa se schimbe pozitia meselor, a mobilierului in general, a decoratiunilor;
• Sa se varieze timpul din zi in care se face invatarea si generalizarea;
• Si mai ales – sa se faca toate aceaste schimbari cat de putin previzibil cu putiinta! J

–  Program indiscriminable contingencies:  este o tehnica specifica de generalizare in care elevul nu poate sa stie inainte daca un raspuns va fi recompensat sau nu. Recompensa  este contingent  cu o parte dintre raspunsuri, dar nu cu toate, iar elevul nu poate sa prevada care raspuns va fi recompensat. Principalul motiv pentru care se foloseste aceasta tehnica in generalizare este acela de a-l determina pe elev sa raspunda pentru cat mai mult timp, si cat mai des, astfel incat comportamentul tinta sa poata fi exersat in conditii cat mai naturale cu recompense oferite de mediu.

– Train to generalize: instruirea elevilor sa generalizeze. Cea mai simpla si mai putin costisitoare tactica de promovare a generalizarii este aceea de a le spune elevilor  ce este geralizarea si apoi a le cere sa generalizeze.
ex. Li se explica copiilor ca au nevoie de pahare cu apa pentru pictura, si sunt invatati sa caute pahare in orice clasa unde merg sa picteze. Apoi li se cere sa mearga si sa picteze in alta clasa, unde vor trebui sa-si gaseasca singuri paharele.